Cunoasterea de Dumnezeu
“Ei se lauda ca cunosc pe Dumnezeu, dar cu FAPTELE iL tagaduiesc, caci sunt o scarba: nesupusi si netrebnici pentru orice fapta buna.” Tit 1:16
Se spune despre fiii lui Eli ca nu cunosteau pe Domnul. Totusi ei erau preoti si slujeau la Templu. Oamenii veneau la ei pt rugaciuni, jertfe si probleme personale pt a fi rezolvate prin intermediul acestor oameni. Interesant este ca nu ei spuneau despre ei insisi ca nu cunosteau pe Domnul, ci Dumnezeu spune asta. Ni se spune si despre Samuel ca nu cunostea pe Domnul (pt ca Domnul nu i se descoperise inca). In NT, Pavel spune despre unii dintre sfintii din Corint ca nu cunoasc pe Domnul. Isus spune despre unii ca le va zice in Ziua Aceea ca nu I-a cunoscut niciodata. Dupa cum vedem din versetul citat mai sus, ca unii chiar se lauda ca cunosc pe Dumnezeu, dar realitatea nu este nici macar pe departe asa–erau niste scarbe, netrebnici si nefolositori… Toti despre care ni se spune ca nu cunosteau pe Domnul, erau oameni (dintre cei mai) religiosi, care umblau la Biserica, predicau chiar, si erau zelosi in felul lor pt. Dumnezeu. Pavel insusi a fost un om extrem de religios, zelos si totusi nici El n.a cunoscut pe Domnul la inceput. E trist si chiar infiorator sa mergi toata viata la Biserica, sa te rogi, sa predici (chiar), sa fii zelos pt Dumnezeu, si, totusi sa fii pierdut–asta inseamna sa nu cunosti pe Dumnezeu. Ce est mai infiorator este sa crezi in adevaratul Dumnezeu, sa.L marturisesti, etc si totusi sa nu cunosti pe Dumnezeu. Aici nu e vorba de oameni care credeau in dumnezei si religii false, ci e vb de oameni care erau in preajma Adevaratului Dumnezeu.
Pe Dumnezeu iL putem cunoaste doar daca El ni se descopera si in masura in care El ni se descopera. Dumnezeu s.a descoperit copilului Samuel in timp ce crestea si slujea la Templu, s.a descoperit lui Pavel pe drumul Damascului in timp ce el avea ura si razbunare in inima. Tot Dumnezeu se descopera oamenilor de rand ca si Petru, Ioan si fratii lor care isi vedeau de treaburile lor. El se desopera si celor care iL cauta (cazul lui Corneliu care-I facea adesea rugaciuni si facea milostenii in Numele Lui). Dar daca nu ni se descopera, Dumnezeu ramane un personaj mistic, impropriu si departe. Este important ce spunem noi despre Dumnezeu, dar mai important este ce spune El despre noi. IL cunoastem sau nu iL cunoastem pe Domnul? Dar El, El ne cunoaste pe noi? De asta atarna vesnicia noastra!
Pretul platit pentru biruinta binelui asupra raului
“Mi-am luat tiitoarea si am taiat-o in bucati….caci au savarsit o nelegiuire si o miselie in Israel” Jud 20:6
“…;sfatuiti-va si luati o hotarare aici!” Jud 20:7
“Tot poporul s-a sculat ca un sigur om si a zis: ‘…nimeni sa nu se intoarca acasa….sa facem cetatii din Beniamin potrivit cu toata miselia pe care a facut-o ea in Israel.’ …astfel toti s-au strans …uniti ca un singur om.” Jud 20:8-10
” ‘Scoateti afara pe oamenii aceia stricati…ca sa curatim raul din mijlocul lui Israel.’ Dar Beniamitii n-au vrut sa asculte….[ci] s-au strans [in schimb] ca sa lupte…” Jud 20:13-14
“Si copiii lui Israel…au intrebat pe Dumnezeu, zicand: ‘Cine din noi sa se suie primul sa lupte…?’ Domnul a raspuns: ‘Iuda sa se suie intai.’ ” Jud 20:18
“Fiii lui Beniamin au iesit si…in ziua aceea au culcat la pamant 22 de mii de oameni din Israel….copiii lui Israel au plans inaintea Domnului pana seara; au intrebat pe Domnul…: ‘Sa ma sui la lupta impotriva fiilor fratelui meu Beniamin?’ Domnul a raspuns: ‘Suiti-va impotriva lui.’ ” Jud 20: 23
“…Beniamitii iarasi au culcat la pamant 18 mii de oameni…Toti copiii lui Israel….au plans…au adus arderi de tot si jertfe de multumire inaintea Domnului….si au zis: ‘Sa mai pornesc la lupta impotriva fiilor fratelui meu Beniamin sau sa ma las?’ Domnul a raspuns: ‘Suiti-va, ca maine ii voi da in mainile voastre.’ ” Jud 20:25-28
“Intreg numarul Beniamitilor care au pierit in ziua aceea a fost de 25 de mii de oameni…toti voinici.” Jud 20:46
Un mare mister se ascunde aici; poate mai multe mistere. In toti anii mei de crestinism nu am gasit pe nimeni sa-mi dea un raspuns adecvat la aceasta istorisire adevarata din Scriptura. Si totusi ce se ascunde in spatele acestei unici povestiri din Biblie? Inteleg partea ca Beniamitii au facut raul, ca restul Israelitilor au decis sa-l combata. De asemenea putem intelege de ce Dumnezeu ar fi de partea Israelitilor si impotriva Beniamitilor. Ce e mai greu de inteles este de ce cei buni cad de 2 ori in fata celor rai, mai ales cand Dumnezeu era in spatele lor?!!! De ce a fost necesara moartea a 40 de mii de oameni buni ca sa biruie 25-26 de mii de oameni rai?! Cum a putut tine piept o armata de 26 de mii impotriva uneia de 400 de mii (Jud 20:17) in doua batalii?
Speculatii am auzit multe, de la: ”n-au avut inima curata la inceput” pana la: ”pt ca nu au adus jertfe mai intai.” Ma indoiesc ca astea ar fi fost motivele. Faptul ca au luat angajamentul si s-au jurat inaintea Domnului la Mitzpa si dorinta lor fierbinte de a nu lasa raul sa existe in tara dovedeste si curatia de inima si ca au adus jertfe (nu se faceau pe vremea aceea juraminte fara jertfe). Chivotul l-au avut de la inceput cu ei. Cred ca lectia este alta.
Vezi comentariul 
Evanghelia Domnului nostru Isus
“El [Isus] zicea: ‘S-a implinit vremea si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie’.” Marcu 1:15
Atunci Isus Si-a ridicat ochii spre UCENICII Sai si a zis: ‘Ferice de voi, care sunteti saraci, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este a voastra!’ ” Luca 6:20
In contrast cu falsa evanghelie a prosperitatii–”Ferice de voi care sunteti saraci caci va voi invata Eu (folosind Biblia) cum sa deveniti bogati si cum sa aveti tot ce vreti in lumea asta”–, Evanghelia lui Isus are alt mesaj, cu o alta tinta. Isus mai intai anunta ca Imparatia este aproape (nu in sensul timpului, ci in sensul ca este urmatorul lucru pe agenda lui Dumnezeu), iar apoi ne porunceste tuturor sa ne pocaim si sa credem in Evanghelie. Adica sa credem in ce ne promite Evanghelia. Ce ne promite Evanghelia? In primul rand, ne promite ca toti, fara vreo deosebire, putem fi iertati de orice pacat prin credinta in Numele lui Isus si pocainta fata de Dumnezeu. Apoi, ne asigura ca, in dragostea Sa cea mare, Dumnezeu, prin Cristos, ne rascumpara din pacat, ne curateste, ne sfinteste si ne infiaza ca si copii ai Lui si ne face mostenitori ai Imparatiei Cerurilor. Dovada care ne-o ofera este Duhul Sau cel Sfant care-L da tuturor celor ce se intorc la Dumnezeu prin credinta in Fiul Sau si pocainta. Prin Duhul Sfant credinciosii pot gusta de aici, din viata asta, darul ceresc si puterea Imparatiei care are sa vina. In felul acesta stim, in parte cel putin, ce ne asteapta cand totul se va sfarsi aici pe pamant.
Avand aceasta speranta, credinciosii sunt chemati sa renunte la viata asta si sa traiasca in lume ca niste straini si calatori care nu au aici nimic statornic sau de valoare, sa traiasca cu gandul mereu la revenirea lui Isus care va avea cu El rasplata pt fiecare crestin, dupa faptele fiecaruia. Dumnezeu ne promite ca ne va intari aici pe pamant sa putem birui orice ispita, orice incercare asa incat sa ajungem intregi, fara pata si fara vina in Imparatia Sa. Cam asta este crestinismul intr-o coaja de nuca.
Ce trebuie reintrodus in practica Bisericii de azi!
“Voi vesti Numele Tau fratilor mei, si Te voi lauda in mijlocul adunarii.” Ps 22:22, Evr 2:12
Versete de genul acesta se gasesc in numar destul de mare in VT, mai precis in Psalmi. Este o practica care a fost randuita si pt adunarea nou testamentala. Din pacate, este unul din lucrurile care a disparut aproape in totalitate in Biserica din zilele noastre. Poate mai sunt unele Biserici unde se mai practica, dar in mare, programele sunt prea incarcate cu muzica, anunturi si predica pt a mai da loc la marturisiri. Poate suntem prea sofisticati si nu mai vrem ca oamenii de rand sa vorbeasca in fata Bisericii. Poate punem accent prea mare pe vorbitori scolati. Sau poate crestinii de azi nu mai experimenteaza biruintele de altadata. Oricare ar fi motivul, acest trend trebuie numaidecat oprit si sa reintroducem timpul de marturisire in adunarile noastre.
Adesea, cel mai mare impact in vietile noastre este marturia unui frate sau a unei surori care a trait clipe deosebite cu Dumnezeu. Uneori, nimic nu ne ridica mai mult ca lauda unui alt crestin care a experimentat ajutorul divin al Mantuitorului. Nimic nu ne convinge si nu ne mustra mai mult cum o face intamplarea reala pe care cineva a trait-o pe pielea lui si ne improspateaza sentimentul de apropiere de Dumnezeu. Nimic nu ne poate readuce la dragostea dintai ca si marturia unui proaspat convertit, care este plin de Har si recunostinta pt iertarea pacatelor. Marele apostol Pavel, dupa 20 de ani de slujba, poate chiar mai multi, intorcandu-se la Ierusalim si stand in fata a zeci de mii de oameni, nu cauta sa-i castige pe potrivnici cu o predica “trasnet”, ci cu marturia lui personala, cu modul cum Dumnezeu l-a intors de pe calea pierzarii, cum l-a chemat si l-a trimis in lucrare. Asta a facut si in fata marilor imparati romani. Le-a spus cum s-a intalinit cu Isus si cum viata lui a fost transformata.
Sunt pt predica si pt timpul de lauda si inchinare prin cantare si rugaciune. Avem nevoie de ele si nu se poate fara ele, dar avem nevoie sa facem loc si celor de pe banca sa participe la acest important act al inchinarii si zidirii Bisericii, prin marturisirea personala. Trebuie doar avut grija (ca si cu orice alt lucru) sa nu se bata campii cu “povesti nemuritoare”, cu amanunte neesentiale si trageri de timp, cu accentul pus pe persoana care vorbeste si nu pe Isus etc. Sunt convins ca ar aduce un impuls necesar si ziditor trupului lui Cristos in vremea de azi. Sigur, pt asta avem nevoie de biruinte ca sa avem ce marturisi. Avem nevoie sa traim cu Dumnezeu ca sa putem marturisi despre trairea noastra cu El. Oare sa fii incetat marturisirile pt ca nu mai avem biruinte pt ca nu mai avem traire?! Hm….! Hai sa facem proba!
Evanghelia prosperitatii!
Isus a facut multe semne si minuni din cele mai extraordinare pt ca oamenii sa stie si sa creada ca El este Mesia. Totusi, ce nu vedem in lucrarea Domnului Isus sunt miracolele de gen financiar, nici interventii de justitie sociala. El nu a mers in zone sarace si defavorizate unde, miraculos, sa le construiasca case si sate. Ar fi putut sa o faca–avea acea putere. Nimic nu era imposibil pentru El. Pana si marea si vantul ii erau supuse. El ne-a invatat ca si muntii trebuie sa ne asculte si sa se mute, la porunca noastra, daca avem credinta. Si atunci, de ce nu a facut-o? Isus s-a rezumat la a le da mangaieri pt acum si sperante pt viitor. Le-a spus sa se pocaiasca, sa creada in El, i-a vindecat, eliberat, dar nimic financiar. Oamenii au ramas in aceasi saracie, nedreptatiti, asupriti de cei care stapaneau peste ei (si astia stapaneau cu asprime). Nu a inlaturat nici puterea politica care guverna odios peste popor. N-au facut-o nici apostolii. Si ei s-au rezumat la aceleasi miracole. Ei insusi, ca si Isus, au trait modest sau chiar in saracie si nu au promis nimanui avere, doar iertare si impacare cu Dumnezeu in viata asta, iar in viata vesnica Raiul si Imparatia lui Dumnezeu. Intrebarea este de ce? Cu siguranta, daca ar fi promis bani, prosperitate si sanatate in acest trup, Evanghelia ar fi avut mult mai multa priza la oameni. Probabil toata lumea s-ar fi increstinat peste noapte. Nu asta a dorit Dumnezeu. De cateva ori Isus a inmultit painile si pestii hranind mii de oameni. Multimea a fost asa impresionata, ar fi dorit sa-L incoroneze Imparat pe loc. Isus a refuzat. Mai mult, i-a mustrat spundu-le ca Il vor nu pt ca au vazut semne (desi vazusera), ci pt ca au mancat si s-au saturat. Dupa mustrare, le-a zis sa nu lucreze pt hrana pieritoare ci pt cea vesnica.
Scopul Evangheliei este sa ne rascumpere din pacat, nu din saracie, nu din nedreptate sociala, nici macar sa ne vindece de boli. Scopul Evangheliei este sa ne impace cu Dumnezeu Tatal, nu cu guvernele, nici cu vecinii nostri. Scopul Evangheliei este sa ne dea Raiul si Imparatia lui Dumnezeu in viata de dupa, nu averi si palate aici pe pamant. Scopul Evangheliei este sa ne smulga din ghiarele diavolului, nu din comunism sau islamism, iar asta pt a ne transfera in Imparatia lui Isus, nu in tari democratice cu guverne cumsecade. Cumva, s-a diluat Mesajul adevarat. Cineva a mai scos din el si a mai adaugat la Mesaj. Unul din elementele straine introduse in Mesaj este ideea de “prosperitate”. Apostolii au numit aceasta idee erezie nimicitoare. Pavel expune sursa acestei invataturi ca fiind mandria si ignoranta, mintea stricata si bolnava. Avertizeaza ca astfel de invatatura dau nastere la certuri, banuieli rele, pizma. Ne mai spune ca evlavia nu este o sursa de castig nici castigul dovada ei. Adevaratul castig in viata nu este sa prosperi material, ci sa fii multumitor in orice imprejurare. Mai mult ne avertizeaza ca cine se lasa tarat in aceasta erezie, cade in ispita, in lat si se cufunda in prapad si pierzare, ratacind de la credinta si strapungandu-se cu o multime de chinuri. Ne invata sa FUGIM de o asemenea capcana si, in schimb, sa CAUTAM neprihanirea, evlavia, credinta, rabdarea, dragostea, blandetea–1 Tim 6:3-12 Asa ca am putea numi aceasta evanghelie, o alta evanghelie, care de fapt nu este Evanghelie si pt care pedeapsa este blestemul vesnic–Gal 1:7-9
Cu siguranta Dumnezeu nu ne interzice sa ne rugam pt nevoi personale de tip finaciar,social sau politic,doar ca acestea nu sunt prioritati in sine, sunt trecatoare. Ce vrea Dumnezeu este sa intelgem ca viata asta nu este Raiul nostru, este Examenul nostru. Aici ne pregatim pt cer, aici renuntam la “bunatati” pt a apuca adevaratele bunatati. Aici renuntam la viata, pt ca sa putem apuca adevarata viata. Asadar, aici vom avea necazuri, pierderi, nedreptati, dureri dar nu trebuie sa deznadajduim. Dimpotriva, putem fi plin de bucurie, pt ca avem speranta ca ne asteapta ceva mai bun dincolo de lumea aceasta trecatoare. Vom avea parte si de lucruri frumoase aici pe pamant dar nu suntem chemati sa ne pierdem sufletul umbland dupa ele. Ni se spune ca daca avem ce manca si imbraca ne va fi de ajuns pt ca nu am adus nimic cu noi in lume si nu vom lua nimic cu noi. Asadar, noi ne putem bucura si la bine si la rau, si in pace si in persecutie. Daca putem sa avem o viata mai buna aici, nu e rau, daca nu, nu e sfarstitul lumii. Mai mult, oricat de buna am avea-o acum, sa nu ne multumim cu asta, ci sa cautam vesnicia; oricat de rea am avea-o acum, sa ne mangaiem cu gandul ca va trece si curand vom fi stramutati pe veci, in Rai.
Esentialele lui Dumnezeu trec neobservate
“Avram a crezut pe Domnul, si Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihanire.” Gen 15:6
“Melhisedec, imparatul Salemului, a adus paine si vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Inalt. Melhisedec a binecuvantat pe Avram…Si Avram i- dat zeciuiala din toate.” Gen 14:18-20
“Domnul a jurat, si nu-I va parea rau: ‘Tu esti preot in veac, dupa randuiala lui Melhisedec.’ “Ps 110:4
Aceste fraze sunt unice si obscure in VT. Niciunde nu mai sunt repetate sau amintite. Citind VT le-ai trece cu vederea, ti s-ar parea cel putin neinsemnate , ba chiar te-ai intreba ce legatura au acestea cu restul Scripturii. Totusi, pe aceste 3 pasaje este bazat tot NT, tot crestinismul. Interesant! Lucruri obscure, care nu dau de “banuit”, nebagate in seama de noi, pot fi cele mai importante elemente ale credintei noastre. Orice om, de mii de ani, a fost si este salvat prin aceeasi credinta exprimata in Gen 15:6–Credinta in Dumnezeu si promisiunile Lui. Mai mult, preotia vesnica prin care noi am primit si primim mijlocire si indreptatire inaintea lui Dumnzeu este chiar aceasta preotie a lui Melhisedec. Chiar si in NT, exista doar un capitol, intr-o singura epistola (Evrei 7) in care ni se explica aceasta preotie vesnica a lui Isus, care este dupa randuiala lui Melhisedec.
Ce vreau sa spun este ca este foarte usor pt noi oamenii sa ne pierdem in amanunte si sa nu vedem ce este mai important. Harul, Credinta, Dragostea si Speranta sunt esentiale. Prin ele primim iertarea, impacarea, rascumpararea, infierea, mostenirea Imparatiei si viata vesnica. PRIN si PENTRU aceste estentiale trebuie sa traim noi in viata aceasta. Ele sa ne fie piatra de capatai.
Ce-L supara pe Dumnezeu
“Si [David] a zis lui Ioab,…: ‘Strabate toate semintiile lui Israel,…;sa se faca numaratoarea poporului, si sa stiu la cat se ridica numarul lor.’ “ 2 Sam 24:2
“David a simtit cum ii bate inima, dupa ce a facut numaratoarea poporului. Si a zis Domnului: ‘Am savarsit un pare pacat, facand lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieste si iarta nelegiuirea robului Tau, caci am lucrat ca un nebun!’ ” 2 Sam 24:10
Desi nu este mentionat in mod direct ca porunca in Scripturi ca numaratoarea poporului este interzisa, ea reiese totusi in mod indirect de-a lungul Scripturii VT. Moise a facut numaratoarea poporului de 2 ori, dar la porunca Domnului, nu la ispita diavolului (cum a fost cazul lui David). Moise a numarat poporul pt a tine evidenta si a aseza poporul in tabara, si, mai tarziu in tara promisa potrivit cu numarul fiecarui trib, dar nu in scop militar pt a sti ce putere are armata. Asta era interzis! Dumnezeu voia ca poporul sa nu se increada in multimea ostirii ,nici a numarului de care si calareti. Adesea vedem ca Dumnzeu a dat izbanda impotriva armatelor mari vrajmase printr-o mana de oameni. Deci, cumva, porunca era clara: nu va utitati la cati sunteti, ci uitati-va la Mine, Cel care dau izbanda fie printr-un mic numar ca si printr-unul mare.
Deci David a pacatuit facand numatoarea in scop militar. Era constient ca era pacat. Totusi, intr-un moment de ispita, a trecut peste contiinta sa si a facut numaratoarea. Te intrebi, de ce o fi facut-o daca a stiut ca e pacat! Asa cum facem si noi, probabil: a considerat ca nu o fi un asa mare pacat pana la urma, doar nu omora oameni, nu jefuia pe nimeni, ci era o simpla numaratoare (un pacat mai mic, ce mai). Dar imediat dupa ce savarseste pacatul, realizeaza (desi cu siguranta nu pe deplin inca) gravitatea greselii. Adesea nu credem ca pacatul e pacat pana nu il savarsim. Asa cum si Eva, uitandu-se la fruct, nu s-a gandit ca va muri. Era tentant si o muscatura nu parea asa un lucru grav. David si-a cerut imediat iertare si s-a recunoscut in fata lui Dumnezeu. Degeaba! Prea tarziu si nu destul! Acum, sa fi fost noi de fata, cu siguranta i-am fi zis lui David cam asa: ‘Mai, n-ai facut bine, dar lasa, ca nu e asa grav, doar n-ai omorat pe nimeni. Da, nu a fost o idee buna, dar n-ai gresit asa rau pana la urma. Esti un om bun in general, nu bei, nu fumezi, nu injuri, nu curvesti. Stai linistit, ca Domnul te iarta. Nu prea are ce sa-ti faca doar pt atat.’
Aceasta ar fi probabil parerea noastra, dar nu si a lui Dumnezeu. Nu, nu inteleg toate caile Domnului,sunt neintelese, si nu pricep pe deplin judecatile Lui, sunt nepatrunse, ne spune Pavel–Rom 11:33. Ce am observat insa este, ca adesea, ce pe noi oamenii ne supara tare, pe Dumnezeu nu prea, si invers. Ce ma mira nu este faptul ca Dumnezeu a pedepsit fapta aceasta, ci cat de grav a pedepsit-o! Dumnezeu a facut sa moara 70 de mii de tineri in toata tara, in doar 3 zile, doar pt un recensamant. A fost doliu national. Da, Dumnezeu ia in serios ce noi nu prea luam. Exemplu: El pretuieste la maxim faptul ca cineva se increde in Fiul Sau pt iertare. Asa mult pretuieste incat ii daruieste viata vesnica, chiar daca omul acesta dpdv social, economic, moral poate este un ratat. Tot asa, El dispretuieste pe un altul care este “campion” chiar dpdv social, economic, moral daca respinge pe Fiul Sau. Ce ma mira pe mine, este cand vad oameni nereligiosi/religiosi buni in sensul social si moral cum ar fi atei cu bun simt, martori a lui iehova, mormoni, musulmani, evrei care chiar isi vad de treaba in viata asta, necreind probleme in societate, ba dimpotriva unii chiar sunt o mare binecuvantare in multe feluri, si totusi, potrivit Scripturilor, ei sunt pierduti dpdv al vesnciei, DOAR PT CA NU ACCEPTA PE ISUS–”DUMNEZEU NE-A DAT VIATA VESNICA, SI ACEASTA VIATA VESNICA ESTE IN FIUL SAU.”–1 Ioan 5:11 si “CINE CREDE IN FIUL, ARE VIATA VESNICA, CINE NU CREDE IN FIUL, NU VA VEDEA VIATA, CI MANIA LUI DUMNEZEU RAMANE PESTE EL”–Ioan 3:36. Trebuie sa invatam si noi sa gandim si sa simtim ca Dumnezeu, altfel vom continua sa scuzam si sa acuzam pe dos.
Cum arata Harul?
“Cand a vazut Harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, si i-a indemnat pe toti sa ramana cu inima hotarata, alipiti de Domnul.” Fapt 11:23
Cum se vede Harul? Cum arata? Are vreo forma? In acest context este vorba de un om, Barnaba, care a vizitat o Biserica nou infiintata care crestea mult si repede. Se spune despre acest martor, ca odata ajuns la fata locului s-a bucurat pt ca “a vazut harul lui Dumnezeu” in mijlocul lor. Dar de fapt ce a vazut? A vazut ca cei din Antiohia, macar ca nu erau evrei si nu cunosteau Legea si neprihanirea lui Dumnzeu teologic, aveau vieti transformate, pt ca Harul, a lucrat in vietile lor. Le-a deschis ochii si asta fara ca ei sa se taie imprejur si sa fii invatat legi si reguli. Lor li se predicase ceva de genul: “tuturor celor care cred in Isus, li se iarta pacatele, prin Numele Lui. Isus a fost randuit Judecatorul celor vii si celor morti. Isus a murit pt pacatele noastre si a inviat pt justificarea noastra. El isi va aduce Imparatia pe pamant si va imparati in vecii vecilor. Pocaiti-va, intoarceti.-a de la paganism, traiti cumpatat, cu evalvie, cu teama in asteptarea revenirii lui Isus”.
A vazut semnele, minunile, eliberarile care aveau loc intre pagani, cum Dumnezeu isi arata puterea Sa supranaturala, si toate acestea prin, si fata de oameni care nu erau pazitori de Lege. Cei mai multi nici macar nu stiau probabil ca ar fi existat Legea. El a vazut bucuria din inimile acestor oameni, care poate pierdusera averi, meserii, prieteni, familii si poate multi ajunsesera prigoniti intr-o oarecare masura. Si totusi, erau plini de o bucurie inexplicabila, pt ca Duhul lui Dumnezeu invadase vietile lor umplandu-i de dragoste si dandu-le iertare, spalare, sfintire. Pe langa aceasta, au inteles ca au fost rascumparati, adoptati si facuti mostenitori intr-o noua familie si toate astea datorita dragostei, milei, bogatiei Harului si voii Sale. Au inteles ca pana sa auda Cuvantul Adevarului despre Cristos, pana sa creada in Cristos, erau morti in pacate, pierduti, straini, fara drepturi, fara speranta si fara Dumnezeu in lume. Au inteles ca inainte ca sa fie in Cristos, erau departe de Dumnezeu, dar acum, prin Isus, au fost apropiati si impacati cu Dumnezeu.
Mi-e teama ca ne-am departat mult de aceste adevaruri si ne-am ratacit in amanunte neutre si neesentiale. Nu stiu cat mai inseamna pt crestinul de rand cele mentionate in acest(e) articol(e), mai ales in paragraful precedent-iertare, adoptie, rascumparare, mostenire. Cred ca nu mai realizam ce inseamna sa fim in Cristos, ce inseamna sa avem Duhul, sa fim plini de Duh. Nu-i de mirare ca nu mai staruim dupa umplere, nu-i de mirare ca umblam dupa lume si poftele ei. E timpul sa ne trezim. E timpul sa ne revenim din amorteala aceasta, care ne tine caldicei si neinteresati de lucrurile sfinte.
Adevaratul Har
“…sa va sfatuiesc si sa va adeveresc ca adevaratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-ati alipit.” 1 Pet 5:12
Exista un Har adevarat si unul fals. Cum stim diferenta? Orice lucru bun si sfant de la Dumnezeu ajunge, in timp, sa fie pervertit si sa capete un alt sens. Harul nu este o exceptie. Chiar de la inceput, conceptul de Har a fost atacat de diavol prin invatatori mincinosi care au sucit adevarurile sfinte vestite prin apostoli. Harul a fost atacat primul, de la inceput pe 2 planuri: unul religios, legalist, care spunea ca nu e suficient si ai nevoie si de Lege ca sa fii mantuit; si, unul nereligios, nelegalist, care ne invata ca daca tot a venit Harul, sa facem cum vrem si ce vrem ca doar Harul de aceasta a fost dat. Ambele extreme, proclamau un har fals, viclean, dracesc. De aceea, apostolii au trebuit sa ii asigure pe credinciosi de adevaratul Har si sa-i avertizeze sa nu cada din el si sa urmeze harurile false, care se vindeau pe nedrept in numele Domnului. Nevoia de a cunoaste adevaratul Har este inca foarte mare.
Biblia ne descrie Harul acesta dupa felul cum functioneaza. Pavel ne spune ca acest Har se inmulteste acolo unde greseala s-a inmultit – Rom 5:20. Tot el ne spune ca scopul nu e sa continuam in a pacatui pt ca harul sa se inmulteasca. Harul se inmulteste acolo unde greseala s-a inmultit doar pt ca trebuie sa o acopere, nu pt ca ar gasi placere in greseala. De asemenea, ne spune ca Harul a fost dat nu doar sa ne acopere greseala ci si sa ne invete cum sa traim in veacul acesta trecator: cu cumpatare, dreptate si evlavie, rupand-o cu paganitatea si cu poftele lumesti in vederea revenirii lui Isus- Tit 2:11-13. Iacov ne spune – 4:6 – ca Harul este dat celor smeriti, dar e departe de cei mandri.
Concluzia e ca ne putem verifica sa vedem ce har lucreaza in noi. Cuvantul si Duhul care ne-au fost date tocmai ca sa ne putem cerceta si sa vedem daca mai suntem sau nu in Har. E drept ca noi ca oamenii gresim, uneori foarte mult si nu intodeauna “profitam” de Har asa cum ar trebui, adica nu facem ce ne invata acest Har. Nu intodeauna lasam Harul sa ne sfinteasca, sa ne umple si sa ne imputerniceasca si aceasta pt ca este o lupta intre firea si duhul nostru. Asta nu inseamna ca nu am primit adevaratul Har cand am fost mantuiti. Ce este posibil este ca nu ne alipim suficient la modul continuu de acest Har. De fapt in masura in care ramanem lipiti de Har, in acEeasi masura vom vedea roadele Harului in viata noastra. Ce mai este posibil este ca Harul nu mai este dat in aceasi masura in care a fost dat la inceput. De ce? Pt ca dupa ce a fost dat, Biserica a fost responsabila sa ramana in Har, dar cumva, in timp, incet sau repede, Biserica a inceput sa decada. Dumnzeu trimite treziri spirituale in care reinnoieste plinatatea Harului in Biserica, dar noi mereu, cam dupa o generatie, incepem sa regresam. E o lupta continua. Necazul mare este ca atunci cand Harul scade printe noi scade si puterea de a ne pocai, puterea de a fi eliberati, vindecati pt ca totul este prin Har. De aceea, acest Har nu e un lucru de apucat. Vai de noi daca il batjocorim sau il insultam. De ce? Pt ca necistind Harul, calcam in picioare Sangele Legamantului prin care am fost rascumparati–Evrei 10:19-31. Putem face asta atunci cand nu il credem suficient pt mantuire si traire, incercand sa adaugam si Legea, dar si cand credem ca e de apucat si-L ispitim pe Dumnezeu traind cum vrem noi sub pretextul ca suntem sub Har si nu sub Lege.
“Anul” Harului!
“In a zecea zi a lunii a saptea, sa pui sa sune cu trambita rasunatoare; in ziua ispasirii, sa sunati cu trambita in toata tara voastra. Si sa sfintiti astfel anul al cincizecilea, sa vestiti slobozenia in tara pentru toti locuitorii ei: acesta sa fie pentru voi ANUL DE VESELIE;” Lev 25:9-10
“…sa vestesc anul de indurare [VESELIE] al Domnului, si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru;” Isaia 61:2
“…si sa vestesc anul de indurare [VESELIE] al Domnului.” Luca 4:19
Harul in primul rand este un dar de la Dumnezeu bazat pe mila Lui si nu pe meritul omului. In vechiul Israel, tot la 50 de ani, toata lumea putea fi vesela. De ce? Pt ca se proclama gratierea tuturor. Datoriile fiecaruia se anulau, sclavii erau lasati eliberati, fiecare se intoarcea inapoi de unde a plecat, un nou inceput, ce mai! In plus era un an de concediu, in care nu lucra nimeni, toti traiau din ce se stransese pana atunci. Era un an randuit de Dumnzeu, deci era sfant, pus deoparte si se numea Anul Veseliei. Acest an exista har pt toti cei cazuti, indatorati, esuati, o noua sansa pt ei sa o ia de la inceput.
Venirea lui Isus pe pamant, tocmai asta a insemnat. El a declarat Anul de Veselie ca un an al Indurarii, veselie datorata indurarii lui Dumnzeu. Un an (nu calendaristic) in care orice om, din orice generatie si neam este gratiat. I se iarta totul si nu i se cere socoteala pt nimic in aceasta perioada de timp. De 2 milenii traim o vreme de Har in care D-zeu trece cu vederea toate, dar vai de cei ce nu se impaca cu El prin Isus in aceasta perioada. Caci va veni si Ziua (nu calendaristica) Razbunarii, cand va veni a 2-a oara, in care D-zeu, fara mila, va judeca lumea cu dreptate prin acelasi Isus. Cand se va incheia Anul Indurarii nu stie nimeni. Ce stim insa este ca trebuie sa ne grabim sa ne incadram in timpul care a mai ramas, ca nu cumva, la incheirea lui, sa ne gasim veniti prea tarziu.
Dar cum stiau oamenii atunci ca a venit vremea Veseliei? Cineva trebuia sa-l proclame sunand din trambite in toata tara ca toti sa auda. Erau oameni insarcinati cu aceasta sunare din trambite. Levitii. De 2 milenii, Isus a randuit proclamatori sa sune din trambite Vestea Buna (Evanghelia) in toata lumea ca toti sa stie ca a sosit vremea indurarii, iertarea de pacate si impacarea cu Dumnzeu. E Anul Veseliei! Mesajul e simplu. Toti pot fi iertati prin Har, fara nici o fapta, prin indurarea lui Dumnezeu. Aceasta indurare vine peste toti cei ce cred in Isus. Nu trebuie sa muncim noi nimic pt iertare, ci crezand intram si ne odihnim in munca lui Isus. N-avem nevoie de fapte, de nimic. Doar sa credem ca a venit intr-adevar Harul peste noi.
Comentarii recente